GRUPUL CORAL BARBATESC „IZVOADE”
din ORAŞUL OCNA SIBIULUI
Acest grup a luat fiinţă în anul 2001, din reunirea celor trei grupuri corale ale bisericilor ortodoxe din Ocna Sibiului.
De atunci şi până în prezent Grupul coral condus de către dirijorul Tudor Savu a participat la numeroase evenimente culturale din localitatea Ocna Sibiului şi împrejurimi cu cântece tradiţionale ocnereşti şi colinde.
Dintre aceste evenimente importante amintim :
- “Sărbătoarea Salinelor” , care are loc în fiecare an în localitatea Ocna Sibiului , în luna august;
- Emisiunea “Vine Clujul pe la noi “ , emisiune cu prilejul căreia au editat un CD cu cântece tradiţionale din Ocna Sibiului în anul 2007;
- Prima ediţie a Festivalului Corurilor Tradiţionale “Nicolae Suciu” Sălişte 2010.
Grupul coral “Izvoade” este însoţit la acest important eveniment
cultural de către primarul localităţii Ocna Sibiului , domnul BALTEŞ IOAN şi de către preotul paroh MITREA PETRICĂ.
REPERTORIU :
I. Cântece corale tradiţionale ocnereşti :
1. Roată feciorii cântau – cântec de cătănie;
2. Sara bună mândro bună – cântec de cătănie;
3. În mijlocul codrului – cântec de uliţă.
II. Colinde :
1. Seara asta nu cântăm – solist vocal – ILIE SĂDEANU
2. Veniţi astăzi credincioşii
3. Sculaţi, sculaţi boieri mari
4. Toată legea creştinească.